La școala mea

Elevii Liceului „Ștefan cel Mare” din orașul Drochia (ex-Școala Medie Nr.4) au devenit mai bogați cu peste 100 de titluri de carte. Biblioteca instituției nu a mai fost reînoită de mult timp. Am fost fericită să contribui la organizarea donației sub formă de carte, deoarece cadrele didactice de aici m-au format ca personalitate și revin de fiecare dată cu nostalgie și mult drag.

2013-06-09 12.55.04

În cadrul aceluiași eveniment din 9 iunie 2013, elevii care provin din familii social-vulnerabile au avut parte de cadouri sub formă de articole vestimentare. Copiii pasionați de artă au preluat secretele unui artist plastic, care a desfășurat un master-class, soldat cu frumoase aplicații artistice realizate cu dăruire de cei mici.

2013-06-09 12.29.14

Țin să aduc mulțumiri Președintei Asociației ”Flacăra Speranței”, Valentina Patraș și membrilor acestei organizații, inclusiv poetei, cantautoarei și jurnalistei Diana Zlatan, precum și Directorului Liceului ”Ștefan cel Mare” din orașul Drochia care m-au susținut în realizarea acestui obiectiv de a-mi exprima legătura firească de suflet cu pedagogii și copiii de la școala dragă. Important pentru mine este și faptul că oaspeții binevoitori și gazdele ospitaliere au schițat în comun frumoase planuri de colaborare întru beneficiul elevilor și profesorilor.

2013-06-09 13.30.52

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *