Ladies

Nu cred în prietenia dintre femei sau în solidaritate feminină, însă dacă vrei, poți învăța multe de la unele doamne, motiv pentru care am mers la ediția aniversară a Clubului Nostru  care ne-a prezentat ocazia de a discuta cu patru femei: politician, psihoterapeut, jurnalistă și business-lady.

club

O admir pe Vicepreședintele Parlamentului, Liliana Palihovici care știe să combine cariera cu viața de familie și să fie iubită și apreciată pe ambele scene, să aibă rezultate și să rămînă o mamă grijulie și o doamnă distinsă.

În cadrul discuțiilor, Doamna Palihovici ne-a îndeamnat să avem încredere în noi, în capacitatea de a rezolva poblemele și de a găsi forțe pentru a ieși victorioase din orice situație.

Daniela Terzi-Barbăroșie ne-a relatat despre triunghiul iubirii și cît de important este de a reuși să îmbini pasiunea, intimitatea și angajamentul față de partener. Potrivit psihoterapeutului, de cele mai dese ori, problemele în cuplu apar din cauza problemelor de comunicare, lipsa intimității, considerației și aprecierii reciproce.

Jurnalista Natalia Morari, ne-a mărturisit că știe că lumea e iritată de ea, nu toți o iubesc, însă asta nu o împiedică să accepte provocările și să mențină audiențele cu talk-show-ul pe care îl conduce la un post TV.

Natalia Chirică, Director comercial al unei companiei de construcții, a vorbit despre vocație, puterea părinților săi, și importanța unei susțineri din partea acestora.

club3

Seara am încheiat-o cu o tombolă cu premii, la care m-am ales și eu cu un cadou din partea partenerilor, la care am rămas surprinsă fiindcă nu prea îmi amintesc să fi cîștigat ceva vreodată fără a depune efort, muncă și concentrare.

Fotografii: Clubul Nostru

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *