Deja-vu

Săptămîna trecută am trăit un deja-vu, după un an și ceva mi-am revăzut colegii de la fostul job, a fost datorită unei acțiuni organizate pentru bloggeri de către Departamentul Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției. Programul a cuprins: vizitarea Penitenciarului nr.15-Cricova și Detașamentul cu Destinație Specială ”Pantera”.
Cristina Mitu
Cunoscînd realitățile sistemului penitenciar, pentru mine nu a fost ceva nou inspectarea celulelor în care sînt cazați condamnații, hrana acestora, biserica, școala de meserii a P-15, punctul medical ș.a., însă am avut o satisfacție să văd că lucrurile evoluează… am văzut multe obiecte care au suferit reparații calitative, un sistem de securitate proaspăt instalat care este paralel cu cel de la DIP, geamuri schimbate, sala de sport renovată și care are un gazon artificial de care multe școli de sport duc lipsa.


2013-12-14 11.51.28
Cel mai așteptat moment a fost vizita DDS ”Pantera”. Colaboratorii de aici au intrat în „casă nouă” în 2011, de atunci s-au depus enorme eforturi de a crea toate condițiile necesare pentru ca ofițerii să aibă o prestație demnă de cele mai înalte calificative. În 2012 se lucra asupra inaugurării unui tir, cînd părăsisem sistemul acesta era în construcție, iar în primăvara anului curent a fost finisat. Curiozitatea de a vedea ce au reușit foștii mei colegi a fost mereu vie, iar sîmbătă am fost acolo și chiar am tras din noile arme, proaspetele achiziții ale ”Panterei”.
2013-12-14 14.33.31
2013-12-14 13.54.55
2013-12-14 14.37.30
Ana Dabija, Directorul General al DIP a însoțit echipa de bloggeri pe tot parcursul aflării acestora pe teritoriul instituțiilor speciale, răspunzînd calificat la întrebările vizitatorilor și explicînd anumite chestiuni specifice sistemului penitenciar.
Constat cu plăcere că abnegația, spiritul de responsabilitate și sacrificiu al colaboratorilor penitenciari este la fel de înalt și le doresc mult succes!
400

P.S. Chiar dacă nu mai apelez la cunoștințele privind normele legale specifice domeniului de executare, am realizat că mai țin minte prevederile Codului de Executare și alte detalii pe care le credeam depozitate undeva în memorie :) Mi s-a făcut dor de uniforma militară și de epoleții mei de căpitan… aflat în rezervă deja. Mîine vor fi exact 5 ani de cînd am fost angajată la DIP, pentru care am prestat 4 ani.

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *